MORFOLOGIE

Broccoli, varza de Bruxelles, varza, conopida și gulia sunt plantele cele mai frecvent cultivate din familia Brassicaceae (sau anterior denumită Cruciferaceae). Specia de origine din care au fost crescuți toți a fost Brassica oleracea (2n = 18). Este o plantă nativă în Europa și în Orientul Mijlociu. Încă în vremea Imperiului Roman a existat un strămoș, care seamănă cu varza kale și era cultivat în grădini. În Europa, grădinile de varză au fost surse de hrană foarte importante în Evul Mediu.

Pe parcursul unui timp atât de lung de cultivare proprietățile acestor specii de legume s-au diversificat substanțial:

• Brassica oleracea subsp. capitata; subgrup alba; varză; căpățânile sunt formate prin plierea frunzelor – verzi în exterior, albe în interior
• subsp. capitata; subgrupul rubra; varză roșie, interior alb și roșu;
• subsp. capitata; subgrupul sabauda; varza de Savoia (varză creață) cu frunziș foarte încrețit, verde;
• subsp. botrytis; subgrupul cauliflora; conopidă; o floare compactă, în general albă, uneori violet.
• subsp. botrytis; subgrupul cymose (italica); broccoli, nu este atât de compact, mai mult cu buchete individuale, de culoare albastru – verde;
• subsp. gemmifera;

Varza de Bruxelles: tulpină alungită, căpățâni miniaturi (boboci) în axilele frunzelor.

Varza, varza de Bruxelles și gulia sunt plante bienale; în primul an formează doar frunze (și părțile comestibile), și în al doilea an, după o perioadă lungă de vreme rece apar și tulpinile cu flori. În schimb, broccoli și conopida au fost selectate să înflorească ca plante anuale și să necesite mai puțină răcire pentru a înflori, dar și ele vor forma căpățânile mai devreme dacă vremea este rece. Din principalele specii cultivate în Europa, numai varza chinezească a fost cultivată din Brassica campestris (2n = 20), care este de origine chineză și poate fi anuală.

Frunzele tuturor plantelor de cultură din familia cruciferelor sunt acoperite cu un strat de ceară care respinge apa, ceea ce trebuie luat în considerare atunci, când se utilizează agenți chimici de protecție a plantelor, pentru că, de obicei la pesticide trebuie să adăugăm agenți de umectare.

Părțile comestibile sunt frunzele (varză, varză chinezească, varză de Bruxelles), tulpinile (gulie) sau inflorescența (conopidă, broccoli). Din punct de vedere nutrițional, aceste specii sunt foarte valoroase datorită conținutului lor ridicat de proteine, minerale și vitamine (broccoli fiind cel mai bogat), și conținutului scăzut de grăsimi.

Toate speciile de cole conțin glucozinolat, care le dă un miros și un gust caracteristic. Glucozinolatul în doze mari, poate interfera cu absorbția iodului și poate provoca mărirea glandei tiroide (gușă) la oameni. Este de remarcat faptul că la plantele cultivate conținutul de glucozinolat este mult mai scăzut decât la plantele sălbatice.

Semințele sunt mici, în păstăi, și se produc fie în primul, fie în al doilea an de cultivare. Toate legumele crucifere cresc cel mai bine la temperaturi mai scăzute. De obicei, ele tolerează vremea rece, chiar și înghețurile, și pot fi cultivate ca legume de iarnă în zonele cu ierni blânde. Dimpotrivă nu prea tolerează temperaturile ridicate, trebuie alese soiuri speciale dacă sunt destinate pentru recoltare în timpul verii.

Există o gamă largă de varietăți din aceste legume: de la soiuri foarte timpurii care își completează dezvoltarea în 80 – 90 de zile, până la cele care au nevoie de aproximativ 150 sau chiar mai multe zile.

Soiurile pot fi selectate și pentru forma părților lor comestibile, în acest sens varza este probabil cea mai variabilă, având căpățâni rotunde, aplatizate, ascuțite, destinse sau compacte, mici sau mari. Culoarea variază, de asemenea. De exemplu, conopida, pe lângă culoarea albă obișnuită, poate să fie verde sau violaceu, iar broccoli există și în verde și în violaceu.

Varietățile special colorate ale unor legume crucifere pot fi folosite și ca plante ornamentale. Se cultivă, de asemenea, varietăți speciale pentru prelucrare sau depozitare prelungită. Plantele pot fi selecționate și pentru a introduce rezistență față de dăunători și boli. Din punct de vedere genetic, soiurile existențe sunt populații clasice obținute prin reproducție clasică, sau hibrizi F1, care sunt obținuți din linii consangvinizate speciale prin polenizare încrucișată. În acest caz, toate plantele care provin din aceeași polenizare încrucișată sunt uniforme din punct de vedere genetic. Avantajul hibrizilor F1 constă în “efectul heterosis”, ceea ce înseamnă că descendenții veniți din două linii consangvinizate au o productivitate și calitate mult mai mare decât cele venite din liniile parentale. Pentru ca fiecare generație de semințe să aibă acest efect, trebuie să polenizăm încrucișat liniile parentale (semințele din generația F1 nu pot fi plantați, pentru că în generația F2 proprietățile plantelor s-ar segrega.) Din acest motiv semințele hibrizilor F1 sunt mai scumpe, dar totuși sunt preferate, pentru că plantele cultivate vor fi mai viguroase.

CREȘTERE ȘI DEZVOLTARE

În Europa Centrală, legumele de crucifere pot fi cultivate în aer liber pe tot parcursul perioadei de vegetație, de la sfârșitul lunii martie până la sfârșitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie, iar unele dintre ele, precum varza de Bruxelles, pot fi lăsate în aer liber și recoltate chiar și în timpul iernii. Pentru recoltare timpurie, plantele sunt de obicei cultivate în containere într-o seră. Pentru o recoltă târzie, toate aceste specii sunt semănate direct în câmp sau plantele sunt crescute în răsadnițe în aer liber.