CASTRAVETELE

MORFOLOGIA

Castravetele este o plantă erbacee diploidă anuală cu 14 cromozomi. Este o legumă de sezon cald, temperatura optimă pentru cultivarea sa fiind aproximativ 25 °C și minima în jur de 15 °C. Castravetele este foarte sensibil la temperaturi scăzute. Expunerea plantelor de castraveți condițiilor răcoroase va încetini creșterea lor, chiar dacă temperaturile rămân peste punctul de îngheț. Temperatura foarte ridicată cauzează o germinare mai slabă. Castraveții sunt cultivați în principal pentru fructele lor. Fructele cresc dintr-un singur ovar, care conține mai multe ovule sau semințe. În unele părți ale lumii, și florile și frunzele plantelor de castraveți din anumite specii sunt folosite pentru hrană.

Castraveții au un sistem radicular relativ slab. Multe dintre rădăcinile hrănitoare sunt răspândiți lateral în stratul superior (20 cm) al solului. Partea supraterană a plantei este o viță târâtoare, cu frunze aspre, culcată la pământ. Tulpinile, pețiolurile și frunzele sunt păroase, aproape spinoase. La axilele frunzelor apar cârcei. Târârea începe după dezvoltarea celei de-a doua sau a treia frunze adevărate. În acest stadiu planta începe să formeze ramuri și puțin mai târziu apar și florile. Florile masculine și feminine sunt pe aceeași plantă (plantă monoică). Soiurile monoice produc mai întâi ciorchini de cinci flori masculine la nodurile frunzelor de pe tulpina principală. Ulterior planta produce atât flori masculine cât și flori feminine. Majoritatea varietăților moderne au numai flori feminine (soi ginoic, toate florile sunt feminine) iar fructele lor sunt partenocarpice, se dezvoltă fără polenizare și nu au semințe. Dacă cumva aceste varietăți se polenizează, fructele vor fi deformate și prea mari. Hibrizii ginoici sunt folosiți pe scară largă, pentru că sunt în general varietăți mai timpurii și mai productive. Cu toate acestea termenul numai feminin este o denumire greșită, pentru că și la acești hibrizi, 5 % dintre flori sunt masculine în cele mai multe cazuri. La varietățile ginoice sensibile, producerea florilor masculine este promovată de zile lungi și luminoase cu temperaturile ridicate de la începutul verii. Numărul florilor masculine crește, de asemenea, când planta produce multe fructe și este stresată de alți factori. Producerea de flori feminine este promovată de zilele scurte, de temperatura și lumina scăzută a toamnei. Creșterea unui fruct până la stadiul de maturitate de consum poate dura doar două sau trei săptămâni. Există varietăți, la care fructele se recoltează foarte devreme (cornișori) și se folosesc la murat. Fructele altor varietăți se recoltează după ce și-au terminat creșterea și se folosesc de obicei la salate (feliați). Castraveții de murat sunt de culoare verde mai deschis, sunt mai scurte, cu coaja mai subțire, acoperită de spini negri. Castraveții pentru salate sunt de obicei lungi, de culoare verde închis, netezi și lucioși, dar există și varietăți verucoși și spinoase. Fructele sunt consumate proaspete ca gustare, în salate, sau murate. Din punct de vedere nutrițional, castravetele nu este foarte valoroasă. Conține aproximativ 97 % apă. Conținutul de energie este foarte scăzut, aproximativ 52 kJ/100 g în stare proaspătă. Cea mai mare parte a vitaminei A este îndepărtată cu coaja verde, iar conținutul de vitamina C este moderat, cu toate acestea, un castravete de mărime medie poate fi sursa de aproximativ 13% - 27% din necesarul zilnic din ambele vitamine. Castraveții sunt răcoritori și au un efect alcalinizant asupra organismului, dar nu pentru toți.

Varietăți:

Din punct de vedere genetic, varietățile de castraveți existenți sunt populații clasice obținute prin reproducție clasică, sau hibrizi F1, care sunt obținuți din linii consangvinizate speciale prin polenizare încrucișată. Toate plantele care provin din aceeași polenizare încrucișată sunt uniforme din punct de vedere genetic. Avantajul hibrizilor F1 constă în „efectul heterosis”, ceea ce înseamnă că descendenții veniți din două linii consangvinizate au o productivitate și calitate mult mai mare decât cele venite din liniile parentale. Pentru ca fiecare generație de semințe să aibă acest efect, trebuie să polenizăm încrucișat liniile parentale (semințele din generația F1 nu pot fi cultive în continuare, pentru că în generația F2 proprietățile plantelor s-ar segrega.) Aceasta este motivul pentru care semințele hibrizilor F1 sunt mai scumpe, dar totuși, datorită proprietăților lor sunt predominante în selecția de produse. Varietățile și hibrizii sunt cultivate și pentru rezistența lor la unele boli, dăunători și pentru absența gustului amar.

CICLUL DE VIAȚĂ

Înființarea culturilor:

Castraveții sunt de obicei semănați direct în câmp. Solurile permeabile, nisipoase și cu humus sunt prefereați pentru cultivarea de castraveți, pentru că se încălzesc mai repede primăvara. Solul trebuie să fie bine drenat și bogat în materie organică, pH-ul trebuie să fie între 6.0 și 6.5. Dacă solul nu a fost bine drenat sistemul radicular va suferi de deficit de oxigen. Buruienile ar trebui să fie eliminate de pe câmp. Răsadurile de castraveți sunt foarte sensibile la erbicidele reziduale; de aceea, trebuie să alegem cu grijă câmpul unde dorim să le cultivăm, și toamna să punem bălegar pe teritoriul respectiv. Optimal, sunt semănați la începutul lunii mai, astfel încât apariția răsadurilor să aibă loc după înghețurile de primăvară. Pentru a asigura înființarea satisfăcătoare a culturii, temperatura solului trebuie să fie de cel puțin 16 °C. Cu cât temperatura solului este mai mare, cu atât răsadurile apar mai repede și sunt mai puțin vulnerabile la muștele răsadurilor și la bolile care produc căderea plăntuțelor. Procentul de germinare crește de asemenea, cu creșterea temperaturii. La 16 °C, sunt necesare 9 până la 16 zile pentru apariția răsadurilor. La 21°C numai 5 sau 6 zile sunt necesare. La fel ca majoritatea cucurbitaceelor, castraveții nu se transplantează bine, și transplantarea lor costă mult. Acest lucru se poate practica numai pe parcele mici, deoarece plantele sunt destul de vulnerabile și în timpul transplantării și după aceasta vântul poate să le deterioreze. Cele mai potrivite sunt plantele de 2-3 săptămâni, puse în containere, iar plantarea trebuie făcută la jumătatea lunii mai. Plantele apărute din sol sau transplantate sunt foarte susceptibile la sol rece, la vânt și frig. Când se prognozează vreme rece, parcelele mici trebuie să fie acoperite cu textil alb.

Întreținerea:
Pentru ca să avem o recoltă bogată și de calitate bună, irigarea și fertilizarea adecvată este esențială. Potasiul și fosforul au rol în formarea adecvată a fructelor, iar azotul în obținerea culorii adecvate. Dacă nivelul de potasiu este scăzut, capătul tulpinii fructului nu se dezvoltă bine. Nivelul scăzut de fosfor va da fructului o culoare mată de verde bronzată, iar dacă nivelul de azot nu este de ajuns, frunzele și fructele vor avea culoarea de verde deschis. S-a dovedit că excesul de azot înainte de înflorire poate întârzia începutul înfloririi, iar un nivel scăzut de azot în timpul fructificării poate să reducă numărul de fructe produse. Fructificarea și calitatea fructelor depind în mare măsură de disponibilitatea apei. În medie, castraveții au nevoie de 30 – 40 mm de apă/săptămână, iar cantitatea necesară crește la vremea caldă și uscată. În condiții de stres, fructele care sunt gata de recoltare formează cucurbitacine amare pe coajă, lângă atașamentul tulpinii. Unele varietăți de castraveți au o genă „bi”, numită și genă „fără gust amar”, și nu produc niciodată cucurbitacine. Din păcate, aceste varietăți sunt mai puțin rezistente la atacurile acarienilor păianjeni. Vițele târâtoare de castraveți pot fi agățate pe spaliere pentru a economisi spațiu și pentru a îmbunătăți cantitatea și calitatea fructelor, dar pentru că aceștia costă mult, folosirea lor în producția comercială nu este economică în majoritatea cazurilor. Castraveții de seră trebuie agățate însă pe spaliere, deoarece fructele lungi se îndoaie dacă sunt lăsați întinși pe pământ. De obicei, primele fructe sunt recoltate la sfârșitul lunii iunie, iar recoltarea poate dura până la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie, însă de multe ori este oprită mai devreme de mană. Fructele noi nu pot să apare dacă fructele mai vechi nu au fost recoltate, astfel recoltarea frecventă duce la numărul mai mare a fructelor recoltate la urmă. Semințele pot fi obținute din fructe care sunt complet coapte. Procesul complet de maturare mai poate dura încă trei săptămâni după ce fructele se consideră suficient de coapte pentru consum.