CASTRAVETELE - INSECTE DĂUNĂTOARE

Gama de plante gazdă: Păduchele castraveților, Aphis gossypii (Hemiptera: Aphididae) este o afidă extrem de polifagă, întâlnită pe peste 700 de specii de plante. Are o gamă largă de plante gazdă, inclusiv bumbac, castraveți, dovlecei, pepene, citrice, cafea, cacao, vinete, ardei și multe plante ornamentale.

Prezență și importanță:
Păduchele castraveților se găsește în întreaga lume, dar preferă regiunile mai calde – regiunile tropicale și temperate din întreaga lume, cu excepția nordului Canadei și Asiei de nord. Această afidă este un vector important pentru bolile virale. Poate transmite peste 50 de virusuri diferite, inclusiv virusul mozaicului castraveților.

Simptome: Nimfele și adulții sug substanțele nutritive din plantă. Ca urmare, creșterea plantei se încetinește, frunzele vor deveni deformate, sau dacă infestarea se întâmplă devreme în sezon, plantele tinere mor. Creșterea încetinită și defolierea plantelor reduc randamentul. Plantele devin acoperite cu fumagină neagră, ciuperci care se hrănesc cu secreția dulce produs de afide.

Descriere: Adulții aptere (fără aripi) au corp moale, sunt de culoare galbenă sau verde închis și au o lungime de aproximativ 1,0-1,5 mm. Adultul cu aripi are, de asemenea, corp moale și culoare galbenă sau verde închis. Are capul și toracele negre. Are o lungime de aproximativ 1,25 mm.

Păduchele castraveților diferă de alte afide prin culoarea celor două cornicule (siphunculi). Aceste cornicule sunt întotdeauna negre, indiferent de culoarea corpului, care poate varia foarte mult, de la galben deschis la verde deschis sau o culoare de verde-negru.

Ciclu de viață: Afidele au un ciclu de viață complex, există adulți cu aripi și fără aripi într-o mare varietate de culori. În sere reproducerea afidelor se întâmplă prin partenogeneză, femelele vivipare nefertilizate continuând să producă noi generații de femele. Afidele năpârlesc de patru ori înainte de a ajunge la maturitate. Unde climatul este cald, produc pui vii pe tot parcursul anului, în timp ce în zonele mai reci există și un stadiu de ouă. În fiecare an pot apărea multe generații.

Control:

• Monitorizarea dăunătorilor: verificați frecvent plantele după transplantare sau după emergența răsadurilor. Afidele sunt adesea concentrate în „puncte fierbinți”. Examinați prezența agenților de control biologic, adică prezența prădătorilor, a paraziților (mumii de afide) și prezența bolilor. Zborurile afidelor sunt cele mai frecvente în perioadele cu temperaturi moderate. Monitorizați plantele cu mare atenție în lunile aprilie și mai.
• Control biologic: mulți dintre paraziți (Aphidius spp.) și prădători atacă afidele. Monitorizați proporția mumiilor de afide față de adulții ne-parazitați și numărul de prădători, precum buburuzele. Dacă agenții de control biologic par să câștige controlul, evitați sprayurile care ar perturba acest sistem.
• Controlul culturilor: Afidele pot fi spălate de pe plante cu un jet puternic de apă. Distrugeți plantele infestate imediat după recoltare pentru a preveni răspândirea bolii. Populațiile de afide au tendința să fie mai numeroase pe plantele fertilizate cu azot în mod abundent.
• Control chimic: insecticide, ulei horticol, săpun insecticid, caolin, uleiuri esențiale derivate din plante (rozmarin, mentă, etc.), piretrine (adeseori combinate cu alte ingrediente).

Păduchele verde al piersicului: Myzus persicae

Gama de plante gazdă:

Myzus persicae (Hemiptera: Aphididae) infestează o gamă largă de plante. Plantele gazdă mai importante sunt varza, roșiile, tutunul, cartofii, spanacul, ardeiul, vinetele, leguminoasele și altele.

Prezență și importanță: Păduchele verde al piersicului se găsește peste tot în lume, inclusiv în regiunile tropicale și la latitudini temperate. Pe lângă faptul, că atacă plantele pe câmp, afidele piersicului infestează cu ușurință legumele și plantele ornamentale cultivate în sere. Acest lucru permite supraviețuirea afidelor în zonele cu vreme nefavorabilă și favorizează transportul lor pe materialul vegetal. Daunele directe cauzate plantelor sunt de obicei de importanță minoră, dar această specie transmite aproape 200 de virusuri de plante, dintre care ZYMV, CMV și WMV sunt cei mai importanți pentru culturile de castraveți.

Simptome: M. persicae apare de obicei singur și nu formează colonii pe castraveți. De aceea, simptomele produse de acest dăunător, de obicei nu se văd pe plantele de castraveți.

Descrierea dăunătorului: Afida piersicului are un corp moale, în formă de pară, cu lungimea de la 1,6 -  2, 4 mm, și are părți bucale pentru supt și perforare. Afidele sunt de obicei fără aripi. Adultul de afida piersicului fără aripi are culoarea galben-pal sau verde. Toamna, culoarea poate varia de la verde deschis sau verde închis, roz sau roșu. Forma migratoare cu aripi are abdomenul verde-gălbui cu o pată dorsală de culoare închisă.

Ciclu de viață:

Ciclul de viață a afidei piersicului variază în funcție de temperatură. Dezvoltarea unei generații complete durează aproximativ 10 - 12 zile, și are peste 20 de generații anuale raportate în climatul temperat. Afidele supraviețuiesc iarna pe plantele de Prunus și odată ce plantele își întrerup perioada de repaus vegetativ, ouăle eclozează și nimfele se hrănesc cu florile și frunzișul tânăr și cu tulpinile plantei. După câteva generații indivizii cu aripi depun nimfe pe plantele gazdă de vară. În climatul rece, adulții se întorc la plantele Prunus când vine toamna, unde se împerechează și depun ouăle. Toate generațiile, cu excepția celei de toamnă, care produce ouăle, sunt partenogenetice (non-sexuale).

Control:

• Menta (Mentha haplocalyx), fasolea mungul (Vigna radiata), țelina (Apium graveolens) și coriandrul plantate în apropierea deschiderilor de ventilație pot fi folosite pentru a controla infestările cu M. persicae în serele comerciale;
• Plantarea timpurie și replantarea la timp a plantelor repelente este o metodă mai eficientă, mai ecologică și mai potrivită pentru controlul organic al dăunătorilor, în comparație cu pesticidele chimice;
• Combaterea biologică – parazitoizii Aphidius spp., prădătorii Harmonita axyridis și Aphidoletes aphidimyza. Faceți o combinație eficientă de insecticide neonicotinoide sau alte insecticide selective și de agenți de control biologic;

TRIPȘI

Tripsul Californian: Frankliniella occidentalis

Gama de plante gazdă: Tripsul Californian are o gamă largă de plante gazdă, de peste 500 de specii din 50 de familii de plante și se poate întâlni la multe culturi cultivate și plante ornamentale. Culturile atacate de acest dăunător sunt: fasole, ardei capia, castraveți, vinete, salată verde, ceapă, roșii și pepene verde.

Gamă largă de gazde – mai mult de 500 de specii în 50 de familii de plante. Câteva exemple sunt: fructe moi (prune, piersici, căpșuni, struguri); flori (Gladiole, Impatiens, Gerbera, Crizanteme, Steaua Crăciunului); legume (castraveți, roșii, ardei, varză, fasole), atât pe câmp cât și în sere.

Prezență și importanță:

Tripsul Californian se numără printre cei mai importanți dăunători agricoli la nivel global, din punct de vedere economic, atacând o gamă largă de culturi de legume și horticole. Pe lângă cauzarea daunelor extinse culturilor, această specie este cunoscută și pentru transmiterea virusurilor distructive de plante.

Simptome: Simptomele de deteriorare a plantelor hrănitoare de tripși includ: deformarea mugurilor, distorsionarea formei fructelor sau a legumelor în timpul creșterii și o varietate de pete pe frunze, cicatrici, argintări și bronzări. Atât adulții cât și larvele se hrănesc cu întreaga plantă și lasă cultura susceptibilă la infecțiile fungice și bacteriene secundare, rezultând în mucegai și ofilire. Tripsul Californian, vectorul unor boli virale importante, cum ar fi Ortotospovirusul petelor galbene de pepene galben.

Descrierea dăunătorului: Dăunătorii F. occidentalis sunt insecte mici (lungimea de 1-2 mm), subțiri, cu corp moale, de culoare galbenă sau maro deschis; adulții au aripi distincte cu margini franjurate. Femela are aproximativ 1 mm lungime, mai mare decât masculul cu aripi anterioare palide. Culoarea femelei variază de la galben la maro închis, fiind mai închisă la temperaturi scăzute, și mai gălbuie la temperaturi ridicate. Masculul este întotdeauna galben pal și are abdomenul mai îngust. Larvele sunt galbene, devenind mai palide înainte de năpârlire.

Ciclu de viață: Un ciclu de viață, de la depunerea ouălor până la apariția adulților, poate dura două săptămâni în vreme caldă, până la aproximativ șase săptămâni în vreme răcoroasă. Adulții trăiesc câteva săptămâni; femelele arenotoce depun 50-100 de ouă în timpul vieții lor. Aceștia se dezvoltă prin două stadii de pupă, liniștite, fără a se hrăni, în sol, în resturile vegetale sau în zonele protejate ale plantei gazdă. Atâta timp cât condițiile de mediu sunt favorabile, Frankliniella occidentalis va continua să se reproducă în mod continuu, până la 15 generații pe an. Ciclul de viață poate varia între 13 și 40 de zile, în funcție de temperatură.

Control:

• Monitorizare: Monitorizarea populațiilor de tripși Californian este esențială pentru gestionarea eficientă a dăunătorilor. Capcanele adezive de culoare albastră sau galbenă disponibile comercial, pot fi folosite pentru a monitoriza densitatea populației de tripși adulți. Capcanele albastre atrag mai bine Tripsul Californian.
• Controlul culturilor: În implementarea unui program eficient de combatere a dăunătorilor primul și cel mai important pas este igienizarea. Măsurile de control a culturilor includ menținerea unei culturi sănătoase și a unui mediu optim în seră (cum ar fi 80% umiditate relativă), creând astfel condiții mai puțin favorabile pentru populațiile de tripși.
• Controlul fizic: Folosiți ecrane pentru a restricționa mișcarea insectelor în seră.
• Controlul biologic: Deoarece tripșii au dezvoltat rezistență la majoritatea pesticidelor înregistrate, controlul biologic rămâne strategia principală pentru controlarea lor în sere. Agenții de control biologic includ acarieni prădători precum: acarieni prădători (Neoseiulus (=Amblyseius) cucumeris, Amblyseius swirskii, Stratiolaelaps scimitud (=Hypoaspis miles), Gaeolaelaps aculeifer (=Hypoaspis aculeifer), Orius spp., nematode (Steinernema feltiae), insecte fungice patogene Beauveria bassiana.
• Controlul chimic: Dăunătorul este rezistent la majoritatea pesticidelor și se hrănește în adâncul părții de sus a florilor sau pe frunzele în dezvoltare. Astfel este o țintă dificilă pentru insecticide, așa că este necesară o acoperire completă a plantelor. Tripșii sunt mai ușor de gestionați atunci, când nivelul populației este scăzut. Aplicarea pesticidelor se face dimineața devreme sau după-amiaza târziu, când activitatea de zbor a tripsiilor este la punctul culminant și astfel, expunerea lor la pesticide este mai mare.

MUSCULIȚE ALBE

Bemisia tabaci MEAM1 ȘI MED (înregistrate și ca Biotip B și Biotip Q)